Home Diverse Lucruri inutile din bagajul de vacanță

Lucruri inutile din bagajul de vacanță

by BeCool

Atunci când călătoresc, oamenii sunt întotdeauna tentați să ia mai multe lucruri în bagaj decât este necesar. Astfel, spaţiul devine limitat din cauza bagajului inutil. Există câteva lucruri de care oamenii nu au nevoie într-o vacanţă sau nu sunt atât de necesare.

Care sunt lucrurile inutile dintr-un bagaj?

Bijuteriile scumpe

Chiar dacă se călătoreşte într-o croazieră de 5 stele, bijuteriile scumpe trebuie lăsate acasă. Este chiar recomandabil ca femeile să-și ascundă  inelele de logodnă când trec prin piețele locale, deoarece riscul de furt în timpul călătoriilor este mare. 

Dacă totuși se iau bijuteriile scumpe, acestea nu trebuie lăsate în camera de hotel, ci într-un seif la recepție, de exemplu. De asemenea, ele trebuie transportate în bagajul de mână.

Aparatul de călcat

Nu este nevoie de aparatul de călcat în bagaj. Majoritatea cazărilor sunt complet utilate, așa că este inutilă prezenta acestuia în bagaj. Se poate însă recurge la un truc: se pot agăța hainele în baie, de exemplu, rochii de plajă, atunci când se face un duș fierbinte. Căldura întinde de obicei faldurile imediat.

Toate gadgeturile 

În zilele de astăzi, majoritatea oamenilor au smartphone, laptop, tabletă, aparat foto, baterii externe  – dar chiar au nevoie de toate acestea atunci când călătoresc? Aşa cum s-a menţionat anterior, trebuie luate doar lucrurile esențiale. De asemenea, trebuie să existe spațiu suficient în bagaj pentru cumpărăturile pe care le vor face în concediu  – în mod sigur nu vor fi puține.

Șampon, balsam și loțiune pentru corp

Cu siguranţă, fiecare persoană doreşte să-şi folosească produsele cosmetice personale, dar atunci când călătoreşte, de ce să ocupe tot spațiul cu șampon, balsam și loțiune? Doar dacă va merge în camping,  altminteri, oriunde ar merge, va avea totul. În plus, poate  merge oricând la o farmacie locală sau la un magazin să le cumpere.

Uscător de păr

În niciun caz acest aparat nu trebuie inclus în bagaj. Împachetarea unui uscător de păr ocupă doar spațiu valoros – este aşadar, inutil în valiză și adaugă greutate genții. În plus, fiecare hotel sau navă de croazieră oferă un uscător de păr în fiecare cameră. 

Ghiduri de călătorie din hârtie

Ghidurile de călătorie din hârtie sunt bune, dar acesta este secolul XXI și se pot găsi toate informațiile de care este nevoie online sau se pot descărca pe smartphone sau tabletă.

Prea multe haine

Există o veche zicală: ,,Împachetează doar jumătate din haine și dublează banii”. Atunci când bagajul este pregătit pentru călătorie, trebuie expuse toate hainele și toţi banii care se intenţionează a fi luaţi. Apoi, se vor lua doar jumătate din haine și suma planificată se va dubla. 

Mâncare

Mulți oameni încep să împacheteze cutii și cornuri ambalate cu gândul de a nu rămâne flămânzi în timpul călătoriei. Statisticile arată însă că multe alimente sunt aruncate, deoarece se preferă produsele cumpărate dintr-un magazin alimentar sau restaurant local.

Valiză scumpă

Apropo de bagaje, nu trebuie luată în concediu o valiză scumpă, deoarece va atrage doar atenția hoților. Un hoţ, pe cine va jefui: pe cineva care are o geantă scumpă sau pe cel care are o valiză uzată? 

You may also like