Home Trenduri Ghid de asortare a culorilor florale cu tema evenimentului tău

Ghid de asortare a culorilor florale cu tema evenimentului tău

by BeCool

Când vine vorba de organizarea unui eveniment special, fiecare detaliu contează. Printre cele mai importante aspecte ale planificării este alegerea florilor care să se asorteze cu tema evenimentului, deoarece acestea au puterea de a influența atmosfera generală.

Stabilește tema evenimentului

Pentru început, stabilește împreună cu o firma organizare nunta, sau oricare alt eveniment, tema generală a evenimentului. Poate fi ceva clasic, elegant, rustic, modern sau chiar o tematică specifică, cum ar fi o petrecere în stilul anilor ’80. Tema va dicta nu doar aspectul decorului, ci și paleta de culori pe care o vei folosi.

Hai să luăm drept exemplu organizarea botezului. Probabil ai fi ales o schemă de culori pastelate. În acest caz, ar trebui să cauți flori în aceste nuanțe, cum ar fi bujorii roz, lalelele mov sau hortensiile albe. Acestea vor crea atmosfera elegantă, plină de inocență, perfectă pentru un astfel de eveniment.

Pentru a asorta cu ușurință culorile florilor cu tema evenimentului, urmărește câteva aspecte importante:

  • Ce culori predomină în decor? Care sunt elementele cheie ale decorului?
  • Ce culori și design au invitațiile?
  • Care sunt culorile specificare în dress code?

Analizând răspunsurile la aceste întrebări cheie vei putea combina în cel mai bun mod culorile florale cu tema evenimentului.

Alege câteva culori de bază 

Alege una sau două culori principale care să se alinieze cu paleta de culori a evenimentului tău, astfel vei seta tonul pentru întregul decor floral. Aceste culori vor fi nucleul aranjamentului și vor stabili coeziunea vizuală a evenimentului.

Optează pentru una sau două culori de bază care completează sau se armonizează cu paleta existentă. De exemplu, pentru o nuntă  în stil clasic, culorile delicate precum roz pal și alb se potrivesc de minune. În schimb, pentru o petrecere de vară cu prietenii, florile în nuanțe de galben, portocaliu sau verde se vor integra perfect în tematica aleasă.

Adaugă accente de culoare cu ajutorul florilor 

Un mod simplu de a adăuga accente de culoare este să completezi nuanțele de bază cu flori în nuanțe complementare. Să presupunem că organizezi o petrecere aniversară cu o tematică mai deosebită, cum ar fi Gatsby, unde culorile principale sunt auriu și negru. Pentru a adăuga accente de culoare și a completa aspectul decorului, folosește flori în nuanțe de roz pal și alb crem.

În acest context glamuros, florile în nuanțe de roz pal și alb crem vor crea un echilibru perfect, contrabalansând subtil nuanțele intense ale tematicii Gatsby.

Atunci când organizezi un eveniment special, nu ezita să ceri și ajutorul profesioniștilor. O firmă cu experiență în organizare de evenimente îți va fi un bun aliat pe parcursul acestui drum. Împreună, veți putea asorta în cel mai bun mod posibil culorile florale cu tema evenimentului. 

You may also like