Pentru domni, felul în care se îmbracă s-ar putea să nu reprezinte principala grijă ce-i însoțește pe parcursul unei zile, în care și așa sunt extrem de ocupați cu toate task-urile ce li se cer la birou. Din acest motiv, de foarte multe ori, este posibil ca de look-ul unui bărbat să se ocupe doamna de lângă el, care este genetic înzestrată cu o mai mare atenție la detalii. De la sacoul purtat, pantofii asortați, și până la parfumul care pretinde să armonizeze întreaga ținută, domnii, astăzi, preferă să nu-și prea mai bată capul cu aceste aspecte.
Dacă totuși te numeri printre acei bărbați care privesc îngrijirea drept un plus, și nicidecum o povară, acest articol vine în ajutorul tău, pentru a înțelege cât de ușor îți poate fi să creezi un look de efect, fără să te agiți prea mult în acest sens!
Iată câteva trucuri ce îți vor veni în ajutor
Ai grijă la coafura ta
Poate nu te-ai fi gândit până acum, dar coafura de zi poartă cu sine o amprentă covârșitoare atunci când vine vorba de înfățișarea ta finală. O tunsoare care să-ți avantajeze forma feței, și să te ajute să-ți pui în evidență trăsăturile, îți va oferi un plus imens și te va ajuta să capeți mai multă încredere în tine!
Integrează piesele clasice în ținutele tale de zi cu zi
Cât de ușor este să alegi o cămașă modernă, pe care să o asortezi cu blugii tăi preferați, și cu un sacou chic pe deasupra? Extrem de ușor, mai ales dacă alegi să achiziționezi cămășile de bărbați integrate în oferta celor de pe site-ul bigotti.ro, la care accesorizezi și voia ta bună, și energia de cuceritor înnăscut. Acum poți ieși încrezător în farmecele tale, și poți trece la atac!
Pantalonii de sală ar trebui să fie doar pentru sală
Unii domni preferă să abordeze un look ceva mai relaxat în timpul liber, fapt ce nu trebuie condamnat, dar nicidecum integrat în ținutele de zi ale unui gentleman, ce pune preț pe felul în care arată, și pe modul în care ceilalți se raportează la imaginea sa. Cele mai multe ținute sport arată extrem de bine purtate în contextul pentru care au fost create, și anume pentru a face sport!
Încearcă să renunți la acei pantaloni largi de trening și la tricourile cu model amuzant, dacă îți dorești să devii mai elegant în vestimentația ta de zi cu zi.
Parfumul potrivit chiar face diferența
Majoritatea doamnelor prezintă o sensibilitate accentuată atunci când vine vorba de mirosul ispititor pe care un domn elegant îl emană în jurul său.
Câțiva stropi de parfum, dintr-o esență tare, ce să impună cu sine forța și fermitatea masculină, pot face o reală schimbare în ceea ce privește apariția ta la orice eveniment.
A arăta bine, înseamnă și a te simți încrezător. Alege să investești în aparițiile tale și bucură-te de privirile doamnelor din jur!
Surse foto: pixabay.com