Home Stil de viata Cum amenajam un living modern?

Cum amenajam un living modern?

by BeCool

Recent, tot mai mulți oameni aleg să își amenajeze casa într-un stil modern, simplu și proaspăt, și este ușor de înțeles de ce. Casa este un loc de relxare și un refugiu, dar și un spațiu creativ. Dacă înainte erau favorizate piesele de mobilier greoaie și încărcare, în stil baroc, acum este mult mai apreciat un stil curat și elegant. Putem observa acest lucru peste tot, de la camerele prezentate în serialele de la televizor până la tendințele de consum: mobila simplă, de calitate, este din ce în ce mai dorită, pentru multiplele ei avantaje, în timp ce stilurile mai încărcate sau eccentrice apar mai rar.

Cel mai apreciat lucru la stilul nou este faptul că arată organizat și ordonat, dar mulți oameni întâmpină dificultăți când vor să reamenajeze așa, mai ales dacă au tendința să adune lucruri sau locuiesc împreună cu copii. Vă putem oferi câteva sfaturi:

  1. Mai puține decorațiuni

Cel mai simplu mod să obțineți un aspect curat în casă este să aveți mai puține obiecte care se pot pierde, sparge, încurca și muta de la locul lor. Stilul modern este bazat pe funcționalitate: dacă vă uitați la camerele amenajate de profesioniști veți observa că majoritatea pieselor sunt funcționale.

2. Mobilă de calitate

Nu putem vorbi de un efect rafinat sau elegant dacă este evident că mobila este de calitate inferioară. Oricine poate observa diferența dintre lemn masiv și un abțibild peste rumeguș și așchii comprimate. Mobila de acest tip pare ușoară, artificială și crează o notă discordantă în ansamblul camerei.

3. Mai multă lumină 

Folosiți draperii deschise la culoare și perdele mai transparente pentru a face camera să pară mai deschisă și mai spațioasă. Încercați de asemenea culori mai deschise pentru mobilier, covoare și pereți, deoarece acestea reflectă lumina. 

4. Adăugați plante și materiale naturale 

Este important ca spațiul în care locuim să aibă un aspect organic. Când nu avem plante sau forme organice, locul arată rece și impersonal, un aspect demodat, de evitat. Recomandăm plante mari, acolo unde locul permite, și mobilă de lemn masiv. Această combinație sugerează aer curat și prospețime, și nu degeaba! Plantele de apartament din zona tropicală purifică aerul, iar lemnul masiv este mai ușor de întreținut și curățat decât majoritatea alternativelor.

5. Folosiți modele simple

Formele organice și camerele luminoase sunt o parte esențială dintr-un ansamblu curat și relaxant, dar stilul obiectelor este la fel de important. Recomandăm și în acest caz mobilier living din lemn masiv pentru design-ul elegant, versatil în culori calde. Este important să nu încercăm să fim eccentrici atunci când alegem mobila, mai ales dacă nu avem experiență în design. Multe inovații din domeniul design-ului de mobilier sunt prea neobișnuite pentru a se integra corect într-o casă, iar altele necesită mult mai multă întreținere decât ne-am aștepta.

Un exemplu sunt mesele de cafea-dioramă, care conțin diverse scene miniaturale, de exemplu un râu sau o plajă, acoperite de un strat de rășină transparentă. Privindu-le avem senzația că observăm din elicopter un peisaj idilic, dar rășina se mătuiește la temperatură și praf, așa că trebuiesc lustruite săptămânal! Este recomandat să alegem piese clasice, care nu se demodează și nu implică diverse costuri neașteptate în bani și timp când vine vorba de întreținere.

You may also like