Indiferent de domeniul în care acţionează compania, dacă sănătatea şi securitatea angajaţilor la locul de muncă ar putea fi pusă în pericol, completarea unei fișe SSM este mai mult decât necesară, atât periodic, cât şi la angajarea personalului nou în cadrul firmei.
Model de completare a fişei SSM
Pentru persoanele care reprezintă o companie şi au nevoie de un model de completare al fisei SSM, care denotă instruirea făcută în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, modul de completare este extrem de simplu. Fişa SSM este un model tipizat de culoare albastră, o dovadă a instruirii la angajare şi o dovadă a instruirii periodice necesară pentru desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii.
Aşadar, fișa SSM are următoarele componente:
· Coperta – pe care se completează unitatea, adică numele societăţii angajatoare, precum şi numele şi prenumele complet din buletinul angajatului, departamentul în care acesta îşi desfăşoară activitatea, domiciliul acestuia cu datele din buletin şi legitimaţia preluată de la biroul de resurse umane;
· Prima pagină – pe care se completează numele şi prenumele angajatului, dată şi locul naşterii acestuia, calificarea şi funcţia pe care o deţine în cadrul companiei, precum şi locul de muncă, adică spaţiul efectiv în care îşi desfăşoară activitatea. Tot pe prima pagină se completează autorizaţiile deţinute de către angajat, dacă acestea există, precum şi traseul de deplasare de la şi spre serviciu;
· Pagina de instruire introductiv generală pe care se completează data primei instruiri, timpul de instruire şi lucrătorul desemnat cu instruirea;
· Pagina de instruire la locul de muncă în care se completează data la care a fost efectuată instruirea şi postul de lucru, timpul instrurii, conducătorul locului de muncă şi conţinutul instruirii, precum şi semnătura celui care a efectuat şi a verificat instruirea;
· Admiterea la lucru – pagina pe care se completează dată admiterii şi numele conducătorului locului de muncă.
Cum se face instructajul SSM?
Instruirea SSM poate fi definită ca şi ansamblul de măsuri de protecţie a muncii şi de măsuri organizatorice care constituie forma legiferată de instruire la nivelul angajaţilor. Scopul acestei instruiri include:
· asigurarea cunoştinţelor necesare angajaţilor pentru apărarea sănătăţii, vieţii, integrităţii fizice şi psihice;
· însuşirea cunoştinţelor de către angajaţi şi formarea deprinderilor de securitate la locul de muncă;
· cunoaşterea riscurilor activităţii profesionale pe care o desfăşoară şi la care se expun.
Principalele etape ale instructajului SSM includ:
· etapa instruirii introductiv-generale care va fi efectuată de către un lucrător desemnat sau de un lucrător SSM din cadrul companiei;
· etapa instruirii la locul de muncă, ce urmăreşte prezentarea riscurilor pentru sănătate şi securitate în muncă, dar şi măsurile şi activităţile de protecţie şi de prevenire la nivelul fiecărui loc de muncă;
· etapa instruirii periodice, care presupune reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul SSM al angajaţilor.